În scopul asigurării transparenței, publicității și accesibilității activității de legiferare, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului inițiază, începând cu data de 29 ianuarie 2020, procesul de elaborare a proiectului de lege pentru modificarea Legii nr.276/2016 cu privire la principiile de subvenționare în dezvoltarea agriculturii și mediului rural.
Necesitatea operării modificărilor și completărilor în Legea nr.276/2016 a fost identificată în procesul de implementare a legii, adaptând politica de subvenționare a agriculturii și mediului rural la cerințele economiei naționale, în scopul susținerii producătorilor agricoli și creării condițiilor optime de muncă și trai a populației din mediul rural.
Propunerile, sugestiile şi recomandările pe marginea proiectului de lege iniţiat pot fi expediate, pînă la data de 12 februarie 2020, în adresa Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (or. Chişinău, str. Constantin Tănase, 9, etajul 7, biroul 710).
Analiza Impactului de Reglementare a proiectului Hotărârii Guvernului privind aprobarea proiectului de lege pentru modificarea Legii nr.276/2016 cu privire la principiile de subvenționare în dezvoltarea agriculturii și mediului rural se anexează.
Persoana responsabilă de elaborarea și promovarea proiectului este Eugenia Cîrlig,consultant principal, Direcția politici și programe de dezvoltare rurală, e-mail - eugenia.cirlig@madrm.gov.md, telefon de contact: 022-204-595.

