În conformitate cu prevederile Legii nr. 239/2008 privind transparența în procesul decizional, Ministerul Mediului anunță, începând cu data de 10 septembrie 2021, inițierea elaborării proiectului documentului de politici publice: “Programul Național pentru gestionarea deșeurilor pentru anii 2022-2027”.
Proiectul se elaborează în conformitate cu prevederile art. 34 din Legea nr. 209/20216 privind deșeurile, având la bază angajamentele asumate în cadrul Acordulu de Asociere între RM-UE (Legea nr. 112/2014), la Capitolul 16 - ,,Mediul înconjurător”, sub-capitolul ,,Gestionarea deșeurilor și resurselor”.
Programul va contribui la atingerea obiectivului care „constă în dezvoltarea până în anul 2027 a unui sistem integrat de gestionare a deşeurilor, eficient din punct de vedere economic şi care să asigure protecţia mediului înconjurător şi a sănătăţii populaţiei”, stabilit de Strategia de gestionare a deşeurilor în Republica Moldova pentru anii 2013-2027 (H.G. nr. 248/2013).
Astfel, propunerile, sugestiile și recomandările pentru elaborarea proiectului ,,Programul Național pentru gestionarea deșeurilor pentru anii 2022-2027”, pot fi expediate până la data de 20 septembrie 2021, către dna Virginia Galatonov, consultant principal, Direcția politici de management al deșeurilor și substanțelor chimice, la adresa electronică: virginia.galatonov@madrm.gov.md, tel: 022 204-527 sau la adresa: or. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 162.

