La Chișinău ar putea fi organizat Iarmarocul de toamnă pentru ca producătorii de fructe să-și prezinte recolta direct consumatorului

Published on: S, 09/29/2018 - 15:56

Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Nicolae Ciubuc, a convocat, astăzi, în ședință producătorii și procesatorii de fructe, în special de mere și prune, pentru a analiza situația recoltei din anul curent și a identifica acțiuni eficiente pentru lichidarea lacunelor de realizare a producției.

 

”Mă bucur că ați acceptat invitația de participare în ședință. În comun putem să identificăm cele mai raționale soluții, ce să fie eficiente atât pentru producători, procesatori, dar și consumatori”, a precizat Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Nicolae Ciubuc, adresându-se celor prezenți la ședință.

 

Pe parcursul dialogului producătorii au precizat că  producția de mere, în acest an este cu 20 mii de tone mai multă decât în anul 2017, iar prune sunt mai multe cu circa 15 mii de tone decât anul trecut. În acest sens, ei își exprimă îngrijorarea că volumul de fructe la nivel mondial va influența realizarea producției autohtone.

 

”Organizarea unui iarmaroc de realizare a merelor și prunelor direct de la producător la prețuri accesibile, ar fi o soluție. De asemenea, am putea relua  programul distribuirii de mere în școli și grădinițe. Voi aduce acest subiect și în atenția colegilor din Guvern și sper să devină, cât de curând, realitate”, a precizat drept soluții ministrul. De asemenea, oficialul a vorbit despre reanimarea activității Consiliilor pe filiera de produs, pentru a consolida cooperarea cu producătorii și procesatorii și a analiza formarea prețurilor de cost la producerea și prelucrarea fructelor.

 

În cadrul discuțiilor, drept soluții pe termen lung, producătorii au propus crearea unui centru Agroalimentar în capitală și revederea politicii de subvenționare cu prioritatea de a subveționa investițiile în sectorul de procesare.

 

 

29 septembrie 2018

Serviciul informare și comunicare cu mass media al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului