Importanța sectorului de cultivare a cânepei industriale în Republica Moldova a fost discutată la MAIA

Published on: M, 04/19/2023 - 16:33

19 aprilie 2023, Chișinău - Importanța sectorului de cultivare a cânepei industriale în Republica Moldova a fost discutată, astăzi, la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare cu reprezentanții legislativului, Ministerului Mediului, Ministerului Afacerilor Interne, Agenției Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, mediului academic, ș.a.

 

În acest sens, părțile au agreat necesitatea elaborării unor reguli clare de autorizare și monitorizare a culturii de cânepă industrială. Totodată, a fost examinată posibilitatea de fortificare a capacităților de testare a compoziției chimice a plantelor, în scopul divizării cânepei industriale de celelalte specii și excluderii unor eventuale riscuri.

 

Potrivit specialiștilor din domeniu, cânepa are o profitabilitate economică consistentă, fiind și o soluție pentru combaterea și ameliorarea schimbărilor climatice, pentru independenţa energetică naţională şi dezvoltarea rurală durabilă.

 

Cânepa industrială (specia de Canabis Sativa) este  înregistrată în Catalogul soiurilor de plante agricole al Uniunii Europene, fiind cultivată în scopuri industriale și horticole pentru extragerea de fibre, biomasă, uleiuri și pentru fabricarea de produse alimentare și farmaceutice. Principalii furnizori de cânepă industrială din UE sunt: Franța, Regatul Unit al Țărilor de Jos și Austria. Uniunea Europeană sprijină dezvoltarea acestui sector prin diferite tipuri de plăți subvenționare.