24 martie 2022, Ministrul Viorel GHERCIU a participat, astăzi, la o dezbatere publică alături de reprezentanții asociațiilor de business din agricultură și ai companiilor specializate în furnizarea inputurilor utilizați în agricultură. Părțile au discutat despre securitatea alimentară a țării și situația dificilă din sectorul agricol, cauzată de criza fertilizanților. Această problemă se află în vizorul ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, de aceea, împreună cu instituțiile statului se caută soluții, pentru ca lucrările de primăvară să decurgă normal.
„Fertilizarea solului este absolut necesară și importantă pentru obținerea unei producții calitative și a unei productivități maxime în sectorul agricol. Din cauza conflictului ruso-ucrainean, o parte din fertilizanți au fost blocați pe teritoriul Ucrainei și a Federației Ruse. Conform datelor statistice, la ziua de astăzi, avem importate în țară 68.000 de tone de fertilizanți, cu 5 mii tone mai puțin decât anul trecut, în aceeași perioadă. În principiu, sectorul agricol este asigurat cu îngrășămintele necesare. Problema constă în prețul de achiziție a acestor produse, în contextul ultimilor scumpiri. Echipa MAIA a avut întâlniri constante cu fermierii și discuții constructive,s-a implicat plenar în soluționarea problemelor existente, în urma cărora am colectat sugestii. Ulterior, am elaborat un document de politici care a fost remis către Guvern, pentru a identifica cele mai optime soluții în susținerea suplimentară a agricultorilor", a declarat ministrul.
Totodată, oficialul a menționat că, subiectele inițiate de mediul de afaceri: oferirea compensațiilor la achiziționarea fertilizanților, diversificarea piețelor externe de desfacere, promovarea exportului, restituirea accizelor la carburanți, rămân pe ordinea de zi a ministerului.
Evenimentul s-a desfășurat sub egida Agendei Naționale de Business, platformă de dialog și interacțiune cu mediul privat de afaceri.















