Ministrul Viorel GHERCIU a avut o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Populare Chineze la Chișinău

Published on: V, 04/01/2022 - 16:52

 

1 aprilie 2022, Chișinău - Ministrul Viorel GHERCIU a avut o întrevedere, astăzi, cu Ambasadorul Republicii Populare Chineze la Chișinău, E. S. Yan WENBIN. Subiectele discuțiilor au vizat potențialele domenii de colaborare dintre țara noastră și Republica Populară Chineză, în sectorul agroalimentar. Oficialii au trecut în revistă viziunile asupra realizării comerțului de produse agricole între state. În context, ambasadorul a menționat că piața chineză este interesată de mărfurile moldovenești și că este deschisă spre stabilirea unor noi relații comerciale. Totodată, diplomatul a subliniat interesul Chinei pentru proiecte de investiții în tehnica agricolă.

 

Ministrul a remarcat importanța extinderii parteneriatelor moldo-chineze, menționând că, piața chineză rămâne o prioritate pentru Republica Moldova, care urmează a fi valorificată. La fel, Viorel GHERCIU a declarat că 3,6 % din totalul producției alcoolice moldovenești exportate în anul 2021, au fost redirecționate pe piața chineză, valorând circa 9,3 mlrd dolari SUA.

 

În urma discuțiilor, părțile au convenit să identifice oportunitățile lansării unor idei de proiecte comune, în interesul ambelor state.