La Dobruja Veche s-a desfășurat un atelier de lucru dedicat tehnologiilor moderne de cultivare a solului pentru înființarea plantațiilor de bacifere

Published on: M, 10/30/2019 - 10:11

Circa 60 de fermieri din nordul țării au participat la un atelier regional, privind promovarea tehnologiilor moderne de cultivare și multiplicare a materialului săditor, inclusiv, testarea calității solului la fondarea plantațiilor de  bacifere, desfășurat recent, în localitatea Dobruja Veche – Sângerei.

 

Evenimentul a reunit producători agricoli din raioanele Telenești, Donduşeni, Ocniţa, Briceni, Căuşeni, Ungheni, Anenii Noi, Călăraşi și Orhei, care dezvoltă afaceri în sectorul de producere a pomușoarelor sau care doresc să iniţieze afaceri în sectorul de cultivare a căpșunului, coacăzului, zmeurului și murului.

 

A fost un atelier de lucru cu activități și demonstrații practice, în cadrul căruia participanții s-au familiarizat cu noi metode expres de analize a calităţii solului pentru fondarea de plantații bacifere, dar și și-au îmbunătățit cunoștințele teoretice și abilităților practice în tehnicile de multiplicare şi cultivare a arbuștilor fructiferi și căpșunului.   În calitate de formatori au fost specialiştii ACSA, facilitatorii Şcolilor de Câmp a Fermierilor şi un expert internaţional FAO în calitatea solului.

 

În cadrul Lotului demonstrativ al proiectului au fost asigurate demonstrări practice în domeniile de producere a materialului săditor de căpșun prin stoloni, prin fondarea de plantaţiei mamă – stoloniere de căpşun în biloane modelate mulcite cu agrotextil şi acoperite cu plasă de umbrire; fondarea de plantaţii intensive de coacăz, zmeur şi mur; lucrările sezoniere până la intrarea plantelor în repaosul de iarnă în plantațiile pe rod de căpșun şi culturi bacifere; lucrări tehnologice și menținerea stării fitosanitare a plantelor.

 

 Totodată, în condiţii de câmp,  participanților le-au fost demonstrate metodele expres de determinare a pH, Ec, conţinutului de NPK prin utilizarea Kiturilor mobile de analiză a calităţii solului, la fondarea şi întreţinerea plantaţilor de culturi bacifere precum şi soluţii practice la aplicarea macro şi microelementelor în sol şi aplicarea irigării.

 

Menționăm, atelierul a fost organizat de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului (MADRM) în parteneriat cu Agenția Națională de Dezvoltare Rurală (ACSA) şi Organizația Națiunilor Unite pentru Agricultură și Alimentație (FAO), în cadrul proiectului ”Consolidarea capacităților micilor producători de pomușoare”.

 

Notă: Grație proiectului au fost fondate 5 loturi demonstrative şi 10 Şcoli de Câmp a Fermierilor (ŞCF), care au beneficiat de 10 Kituri mobile de analiză expres a calităţii solului şi apei la irigare şi 80 de seturi de instrumente de grădinărit. Ustensilele au fost procurate de FAO și oferite gratis cu scopul de a îmbunătăți cunoașterea caracteristicilor de sol şi de a uşura procesul de munca în plantațiile bacifere.

 

Date de contact:

Direcția politici de producție, procesare

și reglementare a calității produselor de

 origine vegetală

tel: 0 22 204 -514;