La expoziția Fabricat în Moldova a fost organizată o masă rotundă cu genericul: „Economia Verde. Fabricat în Moldova”

Published on: V, 01/31/2020 - 16:47

31 ianuarie 2020 - Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) a organizat astăzi, o masă rotundă cu genericul: „Economia Verde. Fabricat în Moldova”. Evenimentul fiind la cea de-a V-a ediție a reunit reprezentanți ai ministerelor și agențiilor guvernamentale, organizațiilor internaționale, ambasade, sectorul privat/de afaceri, sectorul academic, experți și membri ai asociațiilor obștești de mediu.

 

Scopul a fost de a promova economia verde în rândul producătorilor locali, partenerilor și vizitatorilor expoziție „Fabricat în Moldova” și de a spori conștientizare în rândul oamenilor de afaceri și întreprinderilor, agențiilor guvernamentale și publicului larg privind aplicarea și beneficiile principiilor Economiei Verzi pentru o dezvoltare economică durabilă.

 

În cadrul evenimentului s-a vorbit despre conceptul Economiei Verzi în toate sectoarele de dezvoltare social-economică a țării, atragerea sectorului privat și a  partenerilor de dezvoltare, inclusiv, a asociațiilor obștești și a societății civile.

 

În context, Secretarul de stat al MADRM, Mihail MACHIDON, a vorbit despre semnificația și importanta promovării  Economiei Verzi în sectorul agricol, menționând: ”Este timpul să depășim vechile tipare de planificare, gândire şi acțiune, care au fost bazate pe ideea infinității resurselor naturale. Nu mai putem nega impactul schimbărilor climatice și necesității adaptării țării noastre și a sectarelor cheie, inclusiv a agriculturii, la consecințele acestora. Dezvoltarea „verde”este o provocare comună pentru numeroși actori din sectorul public şi privat, dar şi pentru societate în ansamblu. Trecerea la o economie verde poate transforma multe dintre provocări în oportunități economice şi poate preveni impactul negativ asupra mediului, contribuind la creșterea numărului de locuri de muncă, inclusiv în sectorul de mediu, în agricultură și mediul rural, la creșterea calității vieții populației, şi la promovarea imaginii Republicii Moldova în plan regional și global”.

 

Oficialul a vorbit despre faptul că MADRM  este partea la procesul de implementare a Programului privind promovarea economiei „verzi” în Republica Moldova pentru anii 2018-2020 și a Planului de acțiuni privind implementarea acestuia,ce are scop de a promova implementarea principiilor economiei ,,verzi” în țara noastră în armonie cu dezvoltarea economică și bunăstarea socială și a specificat că în anul curent va fi elaborat planul de acțiuni pentru următorii trei ani, în vederea realizării programului.

 

”Promovarea agriculturii ecologice este o ramură de perspectivă pentru fermierii și producătorii din țara noastră, care are potențial enorm de export și cerere sporită pe piața internă, respectiv, este una din prioritățile ministerului pentru următorii ani. Consolidarea cadrului instituțional, amplificarea procedurii de certificare, susținerea financiară și promovarea sectorului dat, cât în domeniul produselor de origine vegetală, și de origine animala, în stare brută și procesata – sunt acțiuni imediate și pe termen mediu de pe agenda ministerului. Aplicarea celor mai bune practici și exemple din țările Uniunii Europene și OECD, facilitarea majorării numărului fermierilor certificați sau în curs de certificare, a suprafeței ocupate de culturile agricole ecologice, îmbunătățirea statisticii în domeniul dat – toate ne vor ajuta la creșterea contribuției agriculturii în PIB, la majorarea exporturilor și la bunăstarea populației din zona rurală” a subliniat Mihail MACHIDON.

 

În acest an, la „Fabricat în Moldova – 2020” participă circa 20 producători autohtoni ce practică  agricultura ecologică.

 

 

Notă: Masa rotundă a fost organizată în cadrul proiectului „Uniunea Europeană pentru mediu” (EU4Environment), finanțat de UE, ce urmărește scopul de a susține cele șase țări ale Parteneriatului Estic: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina să își păstreze capitalul natural și să sporească bunăstarea oamenilor din punct de vedere al mediului prin susținerea acțiunilor legate de mediu, demonstrând și deblocând oportunitățile pentru creșterea mai verde și stabilind mecanisme pentru gestionarea mai bună a riscurilor și a impacturilor asupra mediului. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de cinci organizații partenere: OCDE, CEE ONU, Programul ONU pentru Mediu (UN Environment), Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (UNIDO) și Banca Mondială, cu un buget de aproximativ 20 mln. EUR. Perioada de implementare a proiectului este 2019-2022.