Agenția de Dezvoltare Nord (ADR Nord) are un nou director

Published on: M, 02/25/2020 - 10:35

Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) are un nou director. Maria Prisacari, noul director al ADR Nord, a fost desemnată în urma unui concurs organizat de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM). Noul director a fost prezentat colectivului agenției, astăzi, în cadrul unei ședințe, la care a participat ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion PERJU.

 

„Agențiile de Dezvoltare Regională din țară sunt actori activi în implementarea politicilor de dezvoltare regională. Aceste instituții reprezintă forța motrice, ce promovează implementarea în teritoriu a politicii statului în domeniul dezvoltării regionale. Trebuie să continuați proiectele investiționale inițiate și să dezvoltăm altele noi, stabilite în strategiile regionale, importante pentru populație: aprovizionare cu apă și canalizare, managementul deșeurilor solide, drumuri regionale și locale, eficiență energetică, economie și turism”, a spus Ion PERJU.

 

Ministrul și-a exprimat convingerea că abilitățile manageriale ale noului director vor permite consolidarea instituției și realizarea proiectelor de dezvoltare regională, precum și i-a dorit noului director succese în noua funcție, exprimându-și încrederea că Maria Prisacari dispune de experiența și calitățile necesare pentru îndeplinirea responsabilităților ce îi revin.

 

Noul director desemnat a promis că va continua implementarea practicilor pozitive în domeniile vizate, dar și va dezvolta altele noi. Totodată, ea a specificat că va întreprinde toate acţiunile ce se impun pentru atragerea de noi investiții în zona de nord și a asigurat de consolidarea relațiilor de colaborare cu colegii și instituțiile statale în vederea realizării eficiente a priorităților și obiectivelor ADR Nord. 

 

Maria Prisacari este este magistru în limbi străine. Deține un masterat în politici europene și administrație publică. În prezent este doctorandă la Academia de Administrare Publică, specialitatea Organizarea și dirijarea în instituțiile administrației publice; servicii publice. Dânsa posedă capacități manageriale în implementarea proiectelor, elaborarea strategiilor regionale și locale, atragerea investițiilor. Noul director a deținut anterior funcția de șef secție Politici Regionale și Cooperare Externă în cadrul Agenției de Dezvoltare Regională Nord, activând în cadrul instituției din 2013, în diferite funcții (șef Secție cooperare și atragerea investițiilor, manager al Centrului de informare și consiliere în afaceri, specialist în planificare strategică și programare, resposabil de relații externe și atragerea investițiilor). De asemenea, pe parcursul activității a efectuat mai multe stagii internaționale: Școla de Studii Politice din Vișegrad, stagiu în cadrul Administrației Regiunii Wielkopolska (Polonia), Școala de Administrație Publică din Polonia.  Maria Pisacari a absolvit Universitatea „Al.I.Cuza” din Iași, specializarea limbi străine.

 

Notă: Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord este o instituție publică cu autonomie financiară, subordonată Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului. ADR Nord elaborează și promovează strategii și programe sectoriale, atrage resurse și implementează proiecte investiționale, oferă suport și consultanță pentru stimularea creșterii economice durabile, parteneriatelor și spiritului antreprenorial, precum și acordă asistență autorităților administrației publice locale în dezvoltarea echilibrată și durabilă a localităților din nordul țării. De asemenea, ADR Nord contribuie la identificarea și atragerea mijloacelor nebugetare necesare implementării strategiilor și proiectelor de dezvoltare regională.