Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare Viorel GHERCIU participă la o reuniune de nivel înalt la Berlin

Published on: M, 04/05/2022 - 17:58

 

5 aprilie 2022, Chișinău - Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare Viorel GHERCIU participă, în perioada 4-6 aprilie curent, la reuniunea miniștrilor agriculturii a statelor din Balcanii de Vest și a observatorilor Grupului de Lucru permanent pentru dezvoltarea regională și rurală în Europa de Sud-Est (SWG).

 

 

În cadrul reuniunii sunt discutate evoluțiile actuale ale statelor membre ale Grupului SWG, potențialele soluții și necesitatea identificării viitoarelor acțiuni ca urmare a situației critice generate de conflictul armat dintre Federația Rusă și Ucraina. Totodată, ministrul Viorel GHERCIU precizează că sunt abordate aspecte legate de politicile din sectorul agricol și mediul rural din țara noastră.

 

„Rolul politicii de dezvoltare agricolă și rurală este extrem de importantă pentru dezvoltarea economică și socială a Republicii Moldova. Oportunitățile economice și financiare pe care le oferă UE prin accesul la piața unică și instrumentele politicii agricole comune (PAC) reprezintă stimulente suplimentare puternice pentru a pregăti sectorul agricol pentru integrarea în UE. Pentru a maximiza beneficiile pieței unice și ale măsurilor PAC, țara noastră trebuie să își ajusteze politicile agricole și de dezvoltare rurală și să le alinieze la PAC UE. Suntem determinați să armonizăm legislația națională cu cea a UE. În acest sens, autoritățile moldovenești întreprind pași importanți și accelerează procesul de integrare în UE prin simplificarea regulilor și procedurilor pentru a avea acces la fondurile UE atât de necesare dezvoltării agriculturii și zonelor rurale. Guvernul Republicii Moldova apreciază sprijinul continuu al UE și le suntem recunoscători partenerilor UE pentru sprijinul politic și economic oferit în acest proces”, a declarat Viorel GHERCIU.

 

Totodată, oficialul a făcut referință și la situația complicată din regiune ce afectează situația socială și economică a țării:

 

„Importatorii și exportatorii ce livrau produse din și spre piețele estice suferă pierderi mari. În Republica Moldova lipsesc investițiile. În acest context, deschiderea unor piețe alternative pentru produsele noastre care nu mai pot ajunge pe piețele estice din cauza războiului, ar fi un gest de sprijin din partea statelor din vest pentru antreprenorii moldoveni. O altă îngrijorare este că prețurile îngrășămintelor au o tendință ascendentă și, prin urmare, vor afecta randamentul producției agricole.Astfel, fermierii au nevoie de suport în achiziționarea inputurilor necesare pentru următorul sezon de plantare, în special, aceasta se referă la furnizarea de îngrășăminte, semințe și combustibil. Aproximativ 70% dintre fermele mici sunt în prezent vulnerabile la aceste șocuri. În acest sens, Guvernul Republicii Moldova mobilizează resurse interne și externe recepționate de la donatori pentru a atenua efectele negative directe ale crizei”, a comunicat ministrul.

 

Scopul evenimentului este de a avansa colaborarea regională în rezolvarea problemelor comune, de a consolida angajamentul comunității internaționale la dezvoltarea reformelor din sectorul agricol și mediul rural și de a accelera implementarea acestora în conformitate cu  acquis-ul comunitar.

 

Gazda eveimentului este ministrul german al Alimentației și Agriculturii Cem Özdemir. La reuniune participă și reprezentanți ai instituțiilor UE, ai instituțiilor financiare internaționale, ai mediului de afaceri etc.