13 iunie 2022, Chișinău - Cea de-a X-a ediţie a Festivalului Tradițiilor Rurale „Duminica Mare” a avut loc duminică, 12 iunie, în satul Domulgeni, raionul Florești.
La eveniment a participat Secretarul de Stat, Vasile Șarban, care s-a adresat localnicilor cu un mesaj de felicitare și a menționat că: ”Sărbătorile sunt un prilej deosebit de a scoate în evidență tradițiile noastre rurale din moși-strămoși, promovate și dezvoltate de moldoveni din generație în generație. Prin organizarea și promovarea unor asemenea evenimente culturale, vom contribui la dezvoltarea localităților rurale, inclusiv a agroturismului rural în Republica Moldova. De asemenea, prin promovarea valorilor culturale naționale, vom susține tradițiile gastronomice și meșterii populari autohtoni”.
În cadrul Festivalului au fost amenajate mai multe zone pentru vizitatori: ograda țărănească (gastronomie tradițională); târgul meșteșugarilor; universul copiilor. Oaspeții au avut ocazia să guste din bucate tradiționale specifice zonei, să participe la ateliere demonstrative pentru scopt urdă şi afumat mezeluri, precum și au vizitat expoziţia de obiecte tradiționale și autentice.
Totodată, în cadrul evenimentului, MAIA și organizatorii Festivalului au desfășurat concursul „Tradiții Rurale” la următoarele categorii: promovarea celor mai vechi tradiții gastronomice; promovarea meșteșugăritului; promovarea ofertelor turistice din mediul rural. Câștigătorii au fost decernați cu diplome și premii bănești.
Evenimentul a fost organizat de Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic și Cultural, Consiliul Raional Florești și Primăria Domulgeni, iar Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) a sprijinit evenimentul în calitate de partener strategic.
Din 2016, satul Domulgeni este înscris pe traseul turistic de patrimoniu internațional cu genericul „Pomul Vieţii împodobit cu pâinea de ritual şi vinul bisericesc”, traseu elaborat de Asociația Națională a Turismului Rural, Ecologic şi Cultural din Republica Moldova.
Duminica Mare, sărbătorită tradițional în localitatea Domulgeni, a devenit carte de vizită a regiunii de nord a Moldovei. An de an, sute de oameni participă pe malul râului Răut, cel mai pitoresc loc al satului, la festivalul organizat cu ocazia sărbătorii Pogorârea Sfântului Duh, numită în popor și Duminica Mare.





