MAIA și USAID au trasat obiectivele, prioritățile și domeniile de intervenție în cadrul Proiectului Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova

Published on: M, 11/29/2022 - 14:09

29 noiembrie 2022, Chișinău - În următorii cinci ani, Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) va efectua noi investiții în țara noastră, în valoare totală de circa 50 milioane USD, pentru a susține agricultura cu valoare adăugată, care include sectoarele horticol, apicol, agricultura ecologică, industria vitivinicolă și sectorul turismului. Astfel, în scopul definirii obiectivelor și priorităților, echipa ministerială a avut o ședință de lucru cu coordonatorii Proiectului Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova. În cadrul discuțiilor, ministrul Vladimir BOLEA a menționat impactul pozitiv al proiectelor anterioare implementate de USAID în sectorul agricol, a apreciat implicarea și susținerea oferită de poporul american în procesul de dezvoltare a sectorului agricol din Republica Moldova. Totodată, oficialul a declarat că, ministerul își va consolida capacitățile pentru a spori cooperarea și comunicarea între instituțiile ce gestionează domeniile aferente agriculturii.

 

„Creșterea productivității în agricultură este o prioritate pe agenda ministerului. Ne dorim să avem un mediu antreprenorial competitiv, apt să furnizeze produse agricole și servicii cu valoare adăugată înaltă. Din acest motiv, considerăm că trebuie de pus un accent sporit și pe îmbunătățirea nivelului de instruire, inclusiv a dimensiunilor asociate cercetării și inovației”, a menționat Vladimir BOLEA.

 

Părțile au stabilit că, beneficiarii primari ai proiectului vor fi producătorii agricoli, micii producători de vinuri, vinăriile în tranziție, afacerile din sectorul turismului, întreprinderile rurale prestatoare de servicii turistice, asociațiile sectoriale și întreprinderile implicate în furnizarea de inputuri agricole, procesare, prestare servicii, marketing, depozitare export. În domeniul dezvoltării forței de muncă, beneficiarii proiectului vor fi instituțiile de învățământ și de cercetare în domeniul agricol, vitivinicol și turism și organizațiile care oferă servicii de extensiune rurală. Totodată, în cadrul proiectului este inclusă componenta de îmbunătățire a cadrului legal și de reglementare.

 

Proiectul Competitivitate și Reziliență Rurală  a fost conceput pentru a îmbunătăți sustenabilitatea sectorului agricol al țării prin diminuarea impactului negativ al schimbărilor climatice și are scopul de a stimula restabilirea durabilă și complexă a țării, afectată de criza regională.