Ministrul Vladimir BOLEA s-a întâlnit cu omologul său italian, Francesco LOLLOBRIGIDA, la Roma

Published on: M, 12/07/2022 - 11:18

7 decembrie 2022, Chișinău - Ministrul Vladimir BOLEA s-a întâlnit, astăzi, cu omologul său italian, Francesco LOLLOBRIGIDA, la Roma. Oficialii au discutat despre relațiile economice și comerciale dintre Republica Moldova și Italia, dezvoltate pe parcursul a 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice. Totodată, au realizat schimb de opinii cu privire la priorităţile ce ar trebui să domine în relațiile de prietenie dintre Republica Moldova și Italia. În aceeași ordine de idei, au explorat oportunitățile de stimulare a cooperării bilaterale, prin prisma unor noi inițiative comerciale pe segmentul agricol. În acest sens, Ambasada Republicii Moldova la Roma va fi punctul de contact pentru organizarea unor ulterioare misiuni tematice ai oamenilor de afaceri.

 

Oficialii au discutat și despre modelele de cooperare a producătorilor agricoli, studiind în acest sens, avantajele competitive și rentabilitatea investițiilor.

 

Alte subiecte abordate au făcut referință la: sporirea volumelor de export de produse agricole pe piața italiană, crearea parteneriatelor moldo-italiene de producere și procesare, realizarea schimbului de experiență în domeniul producerii și comercializării materialului săditor viticol, preluarea bunelor practici, privind gestionarea utilajelor, a instalațiilor frigorifice și a sistemelor moderne pentru producerea vinului moldovenesc, dezvoltarea durabilă a sectorului agricol prin aplicarea tehnologiilor digitale, producerea energiei electrice regenerabile, aplicarea metodelor alternative în industria prelucrătoare și post-recoltare ș.a.