21 decembrie 2022, Chișinău - Vizita secretarului de stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare Vasile ȘARBAN în raionul Ștefan-Vodă a continuat la un agent economic care a efectuat investiții în sursele de energie alternativă.
Vasile ȘARBAN a reiterat că sursele de energie alternativă sunt necesare pentru afacerile agricole: "În scopul reducerii costurilor de producție, eficientizarea proceselor industriale și sporirea competitivității, ministerul va promova și în continuare politici aferente dezvoltării acestui sector, inclusiv prin acordarea subvențiilor pentru achiziționarea tehnologiilor durabile."
Ulterior, oficialul a vizitat o întreprindere agricolă din raionul Ștefan-Vodă, specializată în cultivarea legumelor. Antreprenorul a reușit cu suportul oferit din partea statului să construiască un depozit frigorific și o linie de sortare și ambalare a cepei. Producătorul agricol a declarat că obține recolte consistente deoarece respectă principiile activității agricole, iar suprafețele cultivate sunt irigate în totalitate.
Vizita s-a încheiat în cadrul unor discuții cu membrii unei Asociații a Utilizatorilor de Apă pentru Irigare, privind reabilitarea, modernizarea infrastructurii de irigare, precum și potențialele soluții menite să sporească eficiența irigării și a utilizării raționale a resurselor de apă.
„Eforturile fermierilor orientate spre dezvoltarea afacerilor agricole vor fi susținute de stat. Cu suportul partenerilor de dezvoltare va fi sporit accesul la irigare și vor fi extinse suprafețele terenurilor irigate”, a precizat Vasile ȘARBAN.











