8 februarie 2023, Chișinău - La 8 februarie curent, la Chișinău, a avut loc simpozionul internațional cu tematica: „Soluții moderne în dezvoltarea sectorului de producere a laptelui”. Evenimentul a fost organizat de Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Agriculturii, în scopul familiarizării crescătorilor de bovine cu ultimele noutăți din domeniu.
Secretarul de Stat al MAIA, Iurie SCRIPNIC, prezent la eveniment, a menționat că până la sfârșitul anului 2024, cu suportul Băncii Mondiale, la Criuleni va fi construit un complex modern de colectare și procesare a subproduselor de origine animală, ce nu sunt destinate consumului uman, unde vor fi prelucrate toate categoriile de subproduse.
”Odată cu semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană și, mai recent, obținerea statutului de țară candidat, Republica Moldova și-a asumat angajamentul de a întreprinde un șir de reforme și de a-și ajusta legislația națională în concordanță cu prevederile europene. Unul dintre domeniile importante care necesită armonizare este cel sanitar veterinar și cel al siguranței alimentelor, lucru care nu este posibil fără crearea unui sistem modern de gestionare a subproduselor de origine animală nedestinate consumului uman”, a menționat Iurie SCRIPNIC.
Reamintim că, întru realizarea acestui obiectiv, Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare au semnat la data de 1 octombrie 2020 Acordul privind a Treia Finanțare Adițională pentru Proiectul Agricultura Competitivă în Moldova. Acordul prevede acordarea de către Banca Mondială a unui credit în valoare de 13,5 milioane de euro în scopul creării unui sistem complex de gestionare a sub-produselor de origine animală nedestinate consumului uman, în corespundere cu cerințele Uniunii Europene.
Evenimentul a prilejuit și prezentarea Ghidului privind gestionarea subproduselor de origine animală, nedestinate consumului uman. În publicație sunt descrise responsabilitățile operatorilor economici privind gestionarea subproduselor de origine animală, nedestinate consumului uman. Ghidul conține informații referitoare la cadrul legal și normativ aplicabil, categoriile de subproduse și procedurile de eliminare corespunzătoare fiecărei categorii, normele privind trasabilitatea SOA și alte prevederi importante.
În cadrul evenimentului, s-a mai comunicat că Banca Mondială va oferi țării noastre 55 milioane de dolari SUA, pentru implementarea unui nou proiect în scopul dezvoltării sectorului agricol. O parte din sumă, circa 25 milioane dolari vor fi investiți în sectorul zootehnic, pentru a spori reziliența fermelor de producere a laptelui, a îmbunătăți condițiile de întreținere a animalelor, precum și pentru a dota fermele cu utilaje și softuri specializate.

