13 februarie 2023, Chișinău - Opțiunile privind reabilitarea și modernizarea infrastructurii de irigare în contextul schimbărilor climatice au fost discutate în cadrul unui workshop, vineri, 10 februarie curent, de către conducerea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare și reprezentanții Agenției Franceze pentru Dezvoltare. În acest sens, o echipă de experți străini au prezentat un raport, realizat urmare a mai multor vizite întreprinse în regiunile țării, unde s-au familiarizat cu starea de lucruri în sectorul de irigare.
În baza raportului va fi elaborat studiul de fezabilitate care va include activitățile ce trebuie realizate și resursele necesare dezvoltării rezistenței sectorului agricol.
„De-a lungul anilor, lipsa investițiilor a cauzat deteriorarea sistemelor de irigare. Anual, observăm că agricultura nu este adaptată suficient la schimbările climatice. Această dinamică este îngrijorătoare, întrucât afectează negativ securitatea alimentară a țării. Apreciem suportul partenerilor internaționali și efortul consolidat al experților. Proiectul este unul ambițios și ne vom implica plenar pentru a identifica cele mai potrivite soluții de reabilitare a sistemelor de irigare”, a comunicat ministrul Vladimir BOLEA, în cadrul atelierului.

