Vicepremierul Vladimir BOLEA s-a întâlnit cu agricultorii din raionul Comrat

Published on: L, 02/20/2023 - 16:12

20 februarie 2023, Chișinău - Viceprim-ministrul, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir BOLEA a efectuat, vineri, 17 februarie, o vizită de lucru în raionul Comrat. În dimineața zilei, oficialul s-a întâlnit cu producătorii de fructe și struguri de masă, fermierii și reprezentanții Asociațiilor de profil din UTA Găgăuzia, pentru a discuta problemele pe care le confruntă.

 

Ministrul i-a informat pe cei prezenți despre perspectivele și politicile de dezvoltare durabilă a complexului agroindustrial și a mediului rural elaborate de echipa ministerială, despre necesitatea dezvoltării sistemului de irigare, necesitatea dezvoltării sectorului zootehnic, dezvoltării sectorului semincer, despre acțiunile întreprinse privind identificarea și diversificarea piețelor de desfacere a produselor agricole, creșterea productivității și necesitatea implementării tehnologiilor performante în sector, inclusiv în cel horticol, implementarea proiectelor locale și europene de finanțare a sectorului și măsurile de susținere a fermierilor. Vladimir Bolea a încurajat producătorii agricoli să se asocieze, să investească în sisteme de irigare pentru a deveni mai competitivi și a obține valoare adăugată. Părțile au avut un schimb eficient de opinii, propuneri, pentru a identifica oportunități de îmbunătățire a situației din sector și de accelerare a exporturilor de produse agricole.                                                                                                                   

La rândul lor, producătorii agricoli au informat ministrul despre problemele existente și au solicitat suport pentru a exporta producția agricolă, pentru a modifica Regulamentul de subvenționare, pentru a susține procesatorii, crescătorii de ovine și caprine.

 

Ulterior, Vladimir BOLEA a participat la Simpozionul Științific Internațional „Găgăuzia: Experiența trecutului, oportunități ale prezentului, strategia viitorului”. În cadrul celei de-a doua sesiuni plenare „Diversitatea în unitate – calea către dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova”, oficialul a vorbit despre necesitatea dialogului, a compromisului, încrederii, care poate asigura succesul fiecărei societăți, in special, acolo unde există diversitate multinațională.

 

„Problemele sunt comune, de aceea trebuie de identificat  soluii, reieșind din experiența internațională”, a menționat demnitarul.