Tendințele prețurilor și gradul de asigurare cu produse fitosanitare, în vizorul MAIA

Published on: S, 07/04/2020 - 19:10

04/07/2023, Chișinău - Secretarul de stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare Vasile ȘARBAN a efectuat o vizită de lucru în municipiul Chișinău, unde s-a întâlnit cu reprezentanții unei companii de producere și distribuție a produselor de uz fitosanitar și fertilizanți.


Vasile Șarban a informat audiența despre activitățile ministerului și a precizat că eforturile sunt orientate spre armonizarea legislației naționale cu cea a UE, pentru a ajusta cerințele de siguranță a produselor alimentare prin prisma utilizării preparatelor de protecție a plantelor de cele mai înalte standarde de calitate care sunt accesibile pentru producătorii agricoli. În acest sens, se promovează Proiectul de Lege privind plasarea pe piață a produselor fitosanitare, care vine să armonizeze prevederile Regulamentului European și cadru de reglementare în acest scop.


Astfel, în cadrul vizitei, reprezentanții companiei au comunicat despre procesele de producere și utilizare a produselor pentru  protecția plantelor cultivate în circuitul convențional, procesul de reambalare pentru necesitățile producătorilor mici și celor utilizate în grădinărit. Totodată, au fost prezentate  procesele de producere a fertilizanților. Ulterior, oficialul a vizitat  depozitele unde se păstrează producția, materia primă și materialele.


O altă problemă abordată ține de cerințele specifice privind  înregistrarea/omologarea produselor fitosanitare.
Totodată, Secretarul de Stat s-a interesat și de gradul de asigurare a cererii cu produse de uz fitosanitar, tendințele pentru noul sezon agricol în tratamentele fitosanitare.



Producătorul a solicitat susținere din partea autorităților în procesul investițional și de dezvoltare, în elaborarea planurilor de dezvoltarea a afacerii, astfel încât procesul tehnologic de producere și standardele  de siguranță a produselor autohtone să fie garantate.