Vicepremierul Vladimir Bolea a participat la seara dedicată Republicii Moldova, găzduită de Familia Regală a României, la Palatul Elisabeta din București

Published on: V, 05/19/2023 - 13:50

19 mai 2023, Chișinău - Vicepremierul Vladimir Bolea a participat la Seara Palatului Elisabeta dedicată Republicii Moldova -  eveniment desfășurat joi, 18 mai curent, în prezența Majestății Sale Margareta Custodele Coroanei române și a Alteței Sale Regale Radu, Principele Consort și a altor oficiali din Republica Moldova.

 

Cu acest prilej, Vladimir Bolea a transmis un mesaj de gratitudine, menționând: „Apreciem înalt devotamentul și angajamentul Familiei Regale asumat față de Republica Moldova, în baza valorilor comune de limbă, cultură, istorie şi identitate. Eforturile Casei Regală au fost orientate și spre promovarea relațiilor economice strânse cu Republica Moldova și, în particular, desfășurarea anuală, sub patronajul Alteței Sale Regale Principele Radu, a Forumului Economic de Investiții – un eveniment de amploare, extrem de apreciat la Chișinău. La ediția din acest an a Forumului au participat peste 200 de reprezentanți ai companiilor românești și străine, interesate să contribuie cu investiții și să construiască parteneriate cu întreprinderi din Republica Moldova. Vă mulțumesc pentru că sunteți mereu aproape de Republica Moldova, aproape de toate aspirațiile și năzuințele noastre.”

 

Vicepremierul a evocat că în Republica Moldova îşi desfăşoară activitatea, sub înaltul patronaj al Casei Regale a României, Liceul Teoretic "Regele Mihai I", în localitatea Cimişeni, raionul Criuleni, iar începând din anul 2013 şcoala din comuna Regina Maria, raionul Soroca, poartă numele Reginei Maria.

 

„Tinerii din Republica Moldova se bucură, anual, de bursele Regele Ferdinand I şi Regina Maria, fondate în anul 2015 de Majestatea Sa Margareta şi Principiile Radu”, a comunicat Vladimir Bolea.

 

Seara Palatului Elisabeta dedicată Republicii Moldova, organizată la propunerea Casei Regale a României, în strânsă cooperare cu Ambasada Republicii Moldova la București, este o dovadă a legăturilor durabile, statornicite în timp, între Republica Moldova și Casa Regală a României, care rămâne un susținător al aspirațiilor naționale și de integrare europeană a cetățenilor Republicii Moldova.