Vinul Moldovei a fost prezent la Convenția Moldo-Americană din Washington DC

Published on: L, 04/22/2024 - 16:54

22 aprilie 2024, Chișinău - Vinurile moldovenești au fost prezente la Washington DC, la cea de-a 10-a ediție a Convenției Moldo-Americane (MAC10). În cadrul evenimentului directorul Oficiul Național al Viei și Vinului Ștefan Iamandi a subliniat angajamentul Moldovei față de promovarea vinurilor de calitate în SUA. Oficialul a menționat, de asemenea, eforturile de facilitare a accesului diasporei din Washington DC la selecția diversificată de vinuri moldovenești disponibile în Statele Unite.

Evenimentul a adunat peste 250 de membri ai diasporei moldovenești din SUA. La fel, au fost prezenți reprezentanți guvernamentali ai Republicii Moldova și oficiali americani.

Evenimentul evidențiază importanța strategică a colaborării între Republica Moldova și America de Nord. Această platformă de dialog și comunicare extinde conexiunile economice, culturale și politice, consolidând legăturile noastre transatlantice.