23 ianuarie 2025, Chișinău - Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, și secretarul general, Sergiu Gherciu, au avut, astăzi, o întrevedere cu ambasadorul Statului Qatar în Republica Moldova, Excelența Sa Dr. Turki bin Abdullah Zaid Al-Mahmoud.
Scopul vizitei a fost de a evalua posibilitățile concrete privind sporirea dialogului și cooperării în domeniul agricol, modalitățile de susținere și dezvoltare a acestora. Ministrul Ludmila Catlabuga a vorbit despre oportunitățile de colaborare pe segmentul agroindustrial, subliniind că țara noastră este cointeresată să atragă investiții pentru dezvoltarea sectorului zootehnic, să preia cele mai bune practici privind construcția sistemelor de rigare, modernizarea tehnologiilor de procesare, asigurarea cu fertilizanți ș.a.
Ambasadorul Dr. Turki bin Abdullah Zaid Al-Mahmoud, a menționat că, ambele țări au același interes, securitatea alimentară, de aceea, dânșii sunt interesați să investească în dezvoltarea sectorului agricol din Moldova.
Ambii oficiali au convenit ca, relațiile de cooperare bilaterală trebuie dezvoltate și consolidate.
Ministra Ludmila Catlabuga a mulțumit oficialului pentru colaborare, deschidere și interesul sporit pentru produsele moldovenești. Ambii și-au exprimat angajamentul de a consolida cooperarea și au convenit de a menține dialogul pe subiecte de interes comun.

















