Rezultatele apelului în cadrul plății directe în sectorul zootehnic, per kg de produs

Published on: L, 03/10/2025 - 16:31

10 martie 2025, Chișinău - În perioada 20 ianuarie – 7 martie 2025, s-a desfășurat cel de-al patrulea apel pentru depunerea cererilor de solicitare a plăților directe în sectorul zootehnic (per kg de lapte).

 

Fermierii au depus cereri pentru acordarea plăților directe per kilogram de lapte, aferente perioadei 1 iulie – 31 decembrie 2024. La încheierea termenului de depunere, AIPA a recepționat 217 cereri, valoarea totală a subvențiilor solicitate fiind de 82,6 milioane de lei. Cele mai multe cereri au fost depuse de producătorii din raioanele Glodeni - 18, Taraclia - 16 și Soroca – 15.

 

Procesul de examinare și aprobare a cererilor este în desfășurare, iar până în prezent, 141 de cereri au fost deja autorizate pentru plată, suma totală alocată acestora ridicându-se la 73,1 milioane de lei.