Republica Moldova va îmbunătăți mecanismele de gestionare a riscurilor alimentare

Published on: M, 10/08/2025 - 12:47

8 octombrie 2025, Chișinău - Republica Moldova își va îmbunătăți sistemul de control alimentar prin actualizarea sistemului rapid de alertă (RASFF) la nivel național, conform normelor europene. Decizia aprobată astăzi de Guvern creează cadrul necesar pentru gestionarea mai eficientă a situațiilor de risc alimentar, prin schimb operativ de informații, intensificarea controalelor și informarea transparentă a publicului.

 

RASFF este un mecanism de comunicare și intervenție, creat pentru a proteja sănătatea consumatorilor prin detectarea timpurie a riscurilor și coordonarea acțiunilor între state. Prin intermediul acestei rețele, autoritățile naționale transmit notificările în timp real membrii rețelei de alertă atunci când identifică produse alimentare sau furaje care pot prezenta pericole pentru sănătate. Informațiile transmise includ date despre originea produsului, traseul comercial, tipul de risc, măsurile întreprinse și alte elemente esențiale pentru a preveni extinderea incidentului pe piața Republicii Moldova.

 

„Autoritățile de control vor dispune de un instrument modern și eficient pentru notificarea și gestionarea riscurilor prezentate de alimente sau furaje pentru sănătatea umană. Proiectul prevede, de asemenea, dezvoltarea subsistemului informațional RASFF în cadrul platformei e-ANSA, ceea ce va permite un schimb operativ de date”, a menționat ministra Agriculturii și Industriei Alimentare Ludmila Catlabuga.

 

Responsabilitatea pentru funcționarea sistemului la nivel național revine Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, în calitate de punct național de contact. ANSA va primi, analiza și transmite notificările privind riscurile alimentare, va coordona controalele interne și va asigura informarea publicului. În același timp, alte autorități competente pot fi implicate în funcție de natura riscului, cum ar fi autoritățile vamale sau instituțiile de sănătate publică, pentru a garanta o intervenție coordonată și eficientă.