20 ianuarie 2026, Chișinău - Ambasada Republicii Moldova în Republica Turcia informează antreprenorii din sectorul agricol despre organizarea Konya Agriculture Fair, care se va desfășura în perioada 7–11 aprilie 2026, la Centrul Internațional de Expoziții TÜYAP din orașul Konya.
Târgul Agricol de la Konya reunește anual sute de producători și zeci de mii de vizitatori profesioniști din întreaga lume, oferind o platformă de prezentare a celor mai noi utilaje și tehnologii agricole: tractoare și echipamente pentru plantare și recoltare; sisteme de irigații; tehnologii pentru zootehnie; soluții inteligente pentru agricultură; aplicații de energie regenerabilă.
Datorită infrastructurii industriale dezvoltate și rețelei logistice avansate, evenimentul facilitează acces direct la producători, condiții comerciale competitive și rezultate concrete de afaceri. Organizatorii își exprimă disponibilitatea de a acorda asistență delegațiilor de afaceri din Republica Moldova, inclusiv: vizite individuale la fabrici; servicii de îndrumare și coordonare pe durata târgului; interpretare și matchmaking B2B.
Informații suplimentare sunt disponibile pe pagina oficială a evenimentului.



