Masă rotundă cu scop de informare a asociațiilor de profil din sectorul agricol

Published on: M, 01/30/2019 - 16:47

Chișinău

30 ianuarie, 2019

 

Reprezentanții Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) au participat astăzi, la o masă rotundă de informare pentru membrii asociațiilor de profil din sectorul agricol, organizată de Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), în contextul lansării campaniei de recepționare a dosarelor pentru anul 2019. Scopul evenimentului a fost de a discuta pe marginea serviciilor de consultanță și formare în procesul de subvenționare, oferite de companiile de profil pentru anul curent.

 

În cadrul ședinței, directorul interimar al AIPA, Vadim Curmei, a mulțumit reprezentanților societății civile pentru buna cooperare pe parcursul anului trecut, menționând că: ,,serviciile de consultanță calitative, oferite producătorilor agricoli la pregătirea dosarelor pentru subvenționare, sporesc  șansele de obținere a finanțării. Am observat, anul trecut, că datorită informării corecte a crescut numărul record al dosarelor recepționate de oficiile teritoriale ale AIPA’’.

 

Totodată, pe parcursul discuțiilor, reprezentanții Oficiilor Teritoriale ale AIPA au vorbit despre procesul de pregătire a dosarelor de subvenționare cu suportul Companiilor de consultanță, dificultățile întâmpinate de Asociațiile de Profil în cadrul oferirii suportului la pregătirea dosarelor, provocările în procesul de  recepționare a dosarelor, inclusiv au prezentat ultimele modificări ale Regulamentului de selectare a companiilor de consultanță.  

 

”Numărul dosarelor respinse în anul 2018  rămâne a fi constant, fapt ce demonstrează că eforturilor depuse de colaboratorii AIPA în comunicarea cu beneficiarii au fost de bun augur, a sporit calitatea asistenței consultative oferită de Asociațiile de profil la întocmirea dosarelor de solicitare a sprijinului financiar, precum și producătorii agricoli au  obținut mai multă experiență și dau dovadă de responsabilitate” a punctat directorul interimar al AIPA, Vadim Curmei.

 

În contextul eficientizării procesului de subvenționare, cei prezenți au propus noi modificări de îmbunătățire a Regulamentului de subvenționare.

 

La finalul ședinței, directorul interimar Vadim Curmei a apreciat rezultatele obținute prin eforturile comune depuse de către AIPA și asociațiile de profil și a invitat asociațiile pentru a colabora la fel de productiv și în continuare.

 

 Date de contact:

Direcția relații externe, comunicare și raportare, AIPA

022 220 386