Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Nicolae Ciubuc a solicitat impulsionarea lucrările de aprovizionare cu apă potabilă a satelor Nemțeni, Obileni, Cotul Morii și alte opt localități situate în lunca Prutului

Published on: M, 10/02/2018 - 11:34

Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Nicolae Ciubuc, a convocat, ieri, într-o ședință de lucru, autoritățile publice locale, antreprenorul și toți cei responsabili de realizarea proiectului ”Complexul de asigurare cu apă potabilă a satelor din raionul Hâncești: localitățile din lunca Prutului”, finanțat din Fondul Ecologic Național.  Scopul a fost de a analiza situația, a cunoaște graficul de execuție a lucrărilor și etapele, inclusiv de a identifica soluții pentru impulsionarea realizării proiectului.

 

Responsabilii de la Agenția ”Apele Moldovei” au explicat că, în perioada 2014-2016, în cadrul proiectului, a fost montată rețeaua de apeduct, pe o lungime de 18 km, au fost efectuate lucrări de construcție-montaj la stația de tartare a apei, existentă în satul Cotul Morii și la stațiile de pompare a apei din localitățile Obileni și Onești, precum și au fost reconstruire rezervoarele de apă la stațiile menționate. Potrivit agenției, în continuare urmează a fi montat utilajul necesar la stațiile de captare și tratare, de continuat lucrările de reparație la aceste stații, de reparat rezervoarele de acumulare, inclusiv de montat apeductul conform proiectului tehnic, etc.

 

Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Nicolae Ciubuc, a solicitat un raport detaliat privind realizările proiectului și acțiunile necesare: ”Până la sfârșitul săptămânii, vă rog fiecare dintre cei responsabili să prezinte o notă informativă privind acțiunile realizate, problemele și potențiale soluții. Totodată, aștept de la dumneavoastră un plan de acțiuni pentru perioada imediat următoare pentru a relua lucrările și a asigura finalizarea proiectului”, a subliniat adresându-se tuturor actorilor implicați în derularea proiectului.

 

Totodată, oficialul a menționat că va monitoriza în continuarea situația pentru a nu admite noi întârzieri la graficul de execuție a lucrărilor.

 

Costul total al proiectului de aprovizionare cu apă a localităților din lunca Prutului, constituie circa 73 milioane de lei, până în prezent fiind alocați circa 26 de milioane de lei din Fondul Ecologic Național.

 

2 octombrie 2018

Serviciul informare și comunicare cu mass media al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului