Secretarul de stat Iurie Scripnic împreună cu reprezentanții Clusterului Agricol din Austria, aflați în țara noastră într-o vizită de informare, au vizitat un șir de ferme zootehnice, pentru a se familiariza cu problemele cu care se confruntă fermierii în procesul de creștere a animalelor și la procesarea materiei prime. În cadrul întrevederii s-a discutat posibilitatea colaborării dintre Universitatea Tehnică a Moldovei și Universitatea, care aparține Clusterului Agricol Austriac.
Noutăți
06/04/2023, Chișinău - Viceprim - ministrul Vladimir Bolea a participat, în după amiaza zilei de astăzi, la inaugurarea sistemului fotovoltaic instalat pe acoperișul centrului pentru procesarea și ambalarea produselor, care aparține unei cooperative apicole din raionul Orhei. Cooperativa reunește în prezent 12 întreprinderi din domeniu și gestionează împreună peste 7000 de familii de albine. Membrii cooperativei asigură în prezent întreg lanțul valoric de colectare, procesare și ambalare a produselor apicole.
06/04/2023, Chișinău - Astăzi, la ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a avut loc o ședință cu un grup de apicultori, unde au fost discutate problemele cu care se confruntă aceștia în condițiile anului curent. Conform calculelor prezentate, cheltuielile de producere au crescut considerabil, de aceea, producătorii au venit cu propunerea de a se prevedea un mecanism nou de acordare a subvențiilor per kilogramul de miere exportat.
05/04/2023, Chișinău - Cooperarea bilaterală și perspectivele de dezvoltare a dialogului în sectorul agricol au fost discutate, astăzi, de vicepremierul Vladimir Bolea cu ES Levan Diasamidze, ambasadorul Georgiei în Republica Moldova.
05/04/2023, Chișinău - Conducerea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare a avut, astăzi, o ședință cu managerii Unităților de implementare a Proiectelor din sectorul agricol. Cei prezenți au vorbit despre proiectele care le implementează și impactul acestora.
04/04/2023, Chișinău - Astăzi, reprezentanții Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare s-au întâlnit cu delegația poloneză, care va participa la forumul economic bilateral, Republica Polonă – Republica Moldova, care va avea loc pe 5 aprilie 2023 la Chișinău. În cadrul întrevederii au fost discutate politicile statului în sectorul zootehnic cât și în domeniile de intervenție în agricultură.
04/04/2023, Chișinău - Crescătorii de bovine din țara noastră își vor consolida cunoştinţele şi vor beneficia de ghidare practică oferită de Austrian Agricultural Cluster (AAC). În acest sens, o echipă de experți din cadrul AAC se află pe parcursul a trei zile în țara noastră, pentru a realiza un schimb de cunoștințe și bune practici cu deținătorii de exploatații zootehnice.
04/04/2023, Chișinău - Vicepremierul Vladimir Bolea, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare a avut, astăzi, o întrevedere cu Boban Ilic, Secretar General al Grupului de lucru permanent (SWG) din cadrul Organizației Interguvernamentale Internaționale formată din membri ai instituțiilor guvernamentale din Europa de Sud –Est (ESE), responsabile de dezvoltarea agricolă și rurală.
04/04/2023, Chișinău – Astăzi, Guvernul Republicii Moldova l-a desemnat pe Sergiu Gherciu în funcția de secretar general al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare. Anterior, dl Gherciu a ocupat funcția de secretar de stat MAIA.
Sergiu Gherciu deține o vastă și complexă experiență în serviciul public. Este licențiat în drept. Deține un dublu master în drept și științe ale educației.

